ZUMZUMZUM- from Romania to Thailand on a bike

pushkar e un loc sfint pt hindusi. legenda spune ca lacul a fost facut de brahma cind a aruncat o floare de lotus. tot in lacul asta au aruncat cenusa lui gandhi. in jurul lacului sint cam 400 de temple si cam 1000 de preoti si pseudo-preoti hindusi care vor sa iti vinda binecuvintari 🙂

am urcat la un templu de pe deal si am vazut un apus frumos de tot.

la cererea publicului spectator, am facut citeva poze la muncitorul indian din constructii.

in primul rind am observat ca aici nu prea isi construiesc case desi explozia demografica ii loveste incontinuu 🙂 , construiesc multe sosele in schimb. Probabil toti vor sa plece, de aia isi imbunatatesc drumurile.

In al doilea rind cind totusi construiesc ceva te loveste numarul imens de muncitori prezenti

care bineinteles stau si se uita.

pe partea de echipament, bambusul e la mare pret, il folosesc la schele

la scari:

firmele indiene ofera sanse egale barbatilor si femeilor asa ca discriminarea care apare la noi este mult atenuata in acest stat progresist

dupa cum vedet, in india nu se foloseste roaba ci muncesc mai mult cu capul. Asa cara inclusiv pietrisul pentru drumuri…

Transportul materialelor se face cu tzoacla:

cam atit de pe frontul de est, daca mai aveti alte meserii preferate… nu ezitati 🙂

niatza, niatza

sintem de 2 zile incoace in Jaipur, capitala rajahstan-ului in asa numitul oras roz 🙂 care, fie vorba intre noi, e destul de roz.

seara, mai la apus, arata foarte dragutz orasul vechi , plin de oameni si de masini si de agitatie cu toate cladirile cele roz-rosii locuite mai de omuleti mai de citeva maimutze care traversau gratios pe firele de deasupra strazii 🙂

tot orasul vechi este inconjurat de ziduri si in mijloc se afla palatul. Am fost ieri sa-l vizitam si spre surprinderea noastra am putut vizita doar o curte interioara si citeva galerii cu textile si arme adunate de prin variile palate si forturi de pe-aici. Castelul in sine este inca resedinta maharajahului si binenteles ca acesta se respecta si nu se viziteaza, se vizioneaza de la departare  🙂

nu ne-a impresionat foarte tare, cam prea roz si cam simetric … vasul este din argint, cintareste cam 350 de kg si era folosit de amicu maharaja in excursiile in anglia – un fel de termos asa, in care isi lua apa din Gange sa nu se “impurifice” de la apa de la robinetul englezesc 🙂

am mai dat o tura prin oras si am aflat de pe un cos de gunoi (poate singurul pe care l-am vazut) ca avem o datorie sfinta “keep the pink city green” . am mai facut si niste poze cu participantii la trafic, asa pe furate, ca am aflat intre timp ca indianu cel  frumos are taxa pentru poza (10-20 de rupii in functie de aratare 🙂

au baietii astia niste vaci uriase, care nu par sa mai fie chiar asa de sfinte… nu mai umbla de capul lor, fara sa le zica nimeni nimic.

si azi am mers un pic in afara orasului, la fosta resedinta a maharajacilor, fortul amber. pe drum am trecut si pe linga water-palace si l-am tras in poza…cred ca a fost facut water-palace fara voia lui, nu parea special construit pentru apa … mai degraba usor esuat 🙂

fortul arata dragut, inconjurat de ziduri si de turnuri pe toate dealurile din jur. Inauntru este foarte labirintic camarute si scarite si balconase…te poti rataci fara probleme, noroc ca nu-i asa de mare.

Rajahstan stiam ca inseamna si elefanti. i-am gasit la datorie : carau turistu’ pina sus la fort. sint asa de simpatici, uriasi si pasnici, chiar mi-au placut …tre’ sa ne jucam si noi cu ei.

fortul pe de alta parte era plin, plin de porumbei  si am mai zarit si citiva lilieci dormind pe la colturile mai intunecate.

am mai urcat si pina la fabrica de tunuri din virful dealului si le-am invidiat un pic parcarea de moto 🙂

la intoarcere am salutat si maimutza care astepta sa-i pice si ei ceva, o para malaiatza probabil  😀

si sa citez un ricsist (ala care conduce ricsa) trist ca plecam miine : ” tomorrow, you byebye Jaipur ”

salutam!

Desi am trecut de o vreme de Chandigarh, nu am apucat sa punem nici o poza din orasul sintetic.
Cind India s-a despartit de Pakistan, provincia Punjab a fost impartita jumi-juma. Capitala, Lahore, a ramas in Pakistan asa ca indienii l-au chemat pe Le Corbusier si i-au comandat un oras nou.
Antoine francezul cu care ne-am intilnit pe Manali-Leh ne-a zis ca nu e nimic de vazut in Chandigarh, dar totusi nu am rezistat tentatiei de a vedea un oras facut de la 0.
Eu nu ma prea dau in vint dupa Le Corbusier, asa ca e posibil sa nu fiu chiar impartial 🙂
Orasul e foarte patratos, incepind cu planul (tot orasul e impartit in sub-orasele de 1kmx1km) si terminind cu blocurile de beton care sunt peste tot. E adevarat ca e foarte verde si aerisit (singurul oras indian unde nu era aglomeratie).
In plus, toate blocurile parca stateau sa cada (asta poate nu e vina lui Le Corbusier) asa ca tot orasul avea un aer usor parasit.
In partea administrativa parca s-a exagerat un pic cu spatierea, intre fiecare doua cladiri este o padure plina de fiare vechi si camioane militare.

Orasul mai are o gradina de piatra, foarte futurista desi usor infantila si un lac artificial pe care te poti plimba cu hidrobicicleta 🙂

Inainte de a incepe turul Rajastanului si Gujaratului am dat, bineinteles, o tura pina la Agra. Ne-am pregatit sufleteste pentru a face fata vinzatorilor ambulanti si hoardelor de turisti si in 5 ore de cind am plecat din hotelul cel obosit din Delhi eram deja cazati in Agra (am avut noroc ca am gasit usor iesirea din oras). I-am gasit si lui Grasu’ un locsor confortabil in curtea interioara si am plecat la colindat.

Fortul din Agra e urias si foarte ingrijit construit, jumate din gresie rosie si jumate din marmura alba. Cind am plecat de la hotel coada de la Taj Mahal era cam de 500m dar pina am vizitat fortul tocmai bine se eliberase asa ca am intrat usor. Probabil sunteti curiosi cum ni s-a parut.

Mie unul mi-a placut mai mult decit in poze, asezarea e foarte bine aleasa pe malul riului, intrarea in parc e destul de departe de cladire care pare parca de jucarie. Pe masura ce te apropii perspectiva se schimba si cladirea devine dintr-o data foarte mare. De aproape minaretele par un pic prea groase dar cladirea in sine e perfecta.

Numarul imens de oameni e un pic enervant, dar asta e. Indienii au un sistem foarte interesant de vindut bilete: au bilete pentru straini si bilete pentru bastinasi. Cele de straini sunt mai scumpe (evident), cam de 10 ori mai scumpe. La Taj Mahal au reusit un record al diferentei de pret, biletul indian 20 de rupii cel strainez 750 de rupii 🙂 (1euro=56 rupii) . Probabil puteau sa puna si 5000 de rupii biletul tot atit straini ar fi fost…

Orasul in sine ni s-a parut cam obosit asa ca nu am mai stat si a doua zi cum era planul initial ci am sters-o la Jaipur.