ZUMZUMZUM- from Romania to Thailand on a bike

nu am mai scris de mult, dar am tot fugit prin pakistan. O sa fac un rezumat 🙂

Multa lume (si noi inainte de a veni incoace) asociaza Iranul cu o destinatie exotica, usor  ciudata, usor periculoasa. Realitatea e ca diferenta intre Iran si Germania este infima in comparatie cu diferenta intre Iran si Pakistan 🙂

De abia dupa Quetta incepe sa fie exotic cu adevarat, oamenii nenumarati, o mizerie de numa-numa, poluare cum nu am vazut nici in China 🙂

In principiu, cam ce ati auzit dspre Pakistan este adevarat:

1. Mai toate camioanele sunt pictate:

2. Chiar se circula pe acoperisul autobuzelor in mod curent:

3. Traficul e mai rau decit ati putea sa credeti. Totusi soferii sunt usor mirati cind au accidente 🙂

Acu’ sa nu aveti impresia ca nu ne place aici.  Oamenii sint ok, peisajele sunt frumoase (in vest e desert dar dupa ce treci Indul parca esti in asia de sud-est).

Doar ca iti trebuie un pic de timp sa te obisnuiesti cu nebunia care e aici.  E destul de greu de explicat, va pun citeva faze sa va lamuresc.

1. In Danbaldin, mijlocul Baluchistanului. Iesim sa cumparam ceva de mincare, mergem pe marginea drumului (evident nu e trotuar). Pe linga noi trece un nissan patrol de prin 1980 cu 50-60km/h, la vreo 20 de metri in fata noastra ii sare roata stinga fata. Masina aluneca catre marginea drumului pe discul de frina. Roata intra in multime si loveste un batrinel. Soferul sare din masina, fuge catre batrinel, continua sa fuga pe linga el si isi recupereaza roata care se incotopenise intr-o taraba. Linga masina se stringe instantaneu o multime de 40-50 de oameni care ofera solutii de indreptat discul de frina, batrinelul reuseste sa se ridice si pleaca usurel spre casa. Drumul e blocat pt vreo juma’ de ora 🙂

Accidentul (incidentul 🙂 ) a avut loc in curba din poza:

2. Plecam din Sukkur, pe malul Indului. Pakistanul are cel mai mare sistem de irigatii din lume. Construit de englezi acum 80-100 de ani. Ecluze, canale, motoare de la inceputul secolului, o bijuterie tehnica. Si mizerie, mizerie cit nu poate spala toata apa Indului 🙂

Aici pe malul riului, pe un maidan era instalata o masa de biliard. Pustii erau atit de absorbiti de joc, incit doar doi au venit sa se uite la moto

bivolii apreciaza sistemul englezesc de irigatii

3. Dupa ce in Baluchistan am fost singuri, din trecatoare Bolan am primit escorta militara. Din 40 in 40 de kilometri o alta toyota obosita ne escorteaza.

Dupa ce ai primit escorta, e practic imposibil sa mai scapi. Fiecare echipaj trebuie sa te dea in grija cuiva, fie altui echipaj fie hotelului unde stai.

Problema e ca hotelurile nu prea au chef sa te ia in grija. In Multan, dupa 450 de km de drumuri pakistaneze (9 ore), colindam pe la 6 hoteluri. Nimeni nu vrea sa ne dea o camera. E ora 10 seara. Politistii din escorta sunt disperati ca nu pot scapa de noi. Unul dintre ei are o idee geniala. Imi spune zimbind “You are going to police-land”. La ora 10:30 sintem la comandamentul politiei Multan, stam de vorba cu seful politiei (prin translator pt. ca omul nu vb engleza).

Ne zice ca putem pune cortul in curtea politiei. Ii spun ca nu avem cort. Se pare ca o sa petrecem noaptea in cazarma politiei Multan.

Pina se rezolva cu cazarea fac conversatie cu politistul. Il intreb de ce avem escorte peste tot in Punjab unde nu e nici o problema dar ne-au lasat singuri in Baluchistan. Omul nu crede, ma mai intreaba o data ca sa fie sigur, dupa ce ii confirm ca am dormit in Danbaldin il bufneste risul “You are very lucky sir, lucky for your life”.

Pina la urma, la insistentele sefului politiei, unul dintre hoteluri accepta sa ne dea o camera cu conditia sa plecam a doua zi.

4. Pe drum de la Multan catre Lahore se fac 10.000 km de cind am plecat. Ii conving pe trupetii din escorta sa faca o poza cu Grasu’ si cu Ioana

Nu am avut curajul sa il rog pe unul dintre ei sa stea cu spatele. Pe spatele tricourilor scria “NO FEAR”

Gata pt. azi 🙂 miine punem poze din Lahore

We are leaving Kerman at 7 o’clock, preparing ourselves for the first real desert crossing.
After 2 hours we stop briefly in Bam. The city is still badly damaged by the earthquake and the traffic is completely chaotic.

As we exit the city we enter Kavir-e-Lut one of the two main deserts of Iran.
We are welcomed by a fine sand-storm with the wind  blowing almost perpendicular to our direction of travel from the left so I have to lean the bike at least 15 to 20 degrees to go straight ahead. I can hear the sand hitting my helmet,it’s like siting in a sandblasting machine.

After an hour I’m beginning to worry about the storm which seems to get stronger, I see some army barracks and stop for a short break (this part of Iran doesn’t have a very good reputation).
As we drink a bit of water an army jeep comes alongside, asks for our passports, checks them, and goes back to the barracks. Just as we are ready to leave, a soldier comes and tells us to wait, we will be getting a military escort.

The escort consists of on old Paykan with 4 soldiers armed with AK47s and a machine gun. They ask us not to exceed 80km/h, and we leave. I slowly accelerate to 100 and we continue for 40km.

We stop in a parking to change escorts with the new one being also a Paykan even more beaten then the previous one. After 80km we get a new Toyota jeep that can easily do 120km/h.

The last escort is also a Toyota so everything seems to be ok, until 25km before Zahedan. The soldiers signal us to stop in a parking, and they tell that they don’t have anymore petrol.
We must wait for a another car that will arrive in 5 minutes.

In the meantime they are stopping passing cars and ask for gasoline 🙂

25 minutes have passed, I ask what is happening: 5 more minutes they say (they don’t speak any english, we are communicating in sign language).

They stop another car to ask for gas, the driver gives them a couple of liters and stops to watch us. He talks to the soldiers gives them some fizzy drinks, and gives some hashish to the officer. He also rolls a joint for himself.

45 minutes have passed, all the soldiers are quite relaxed by now and the friendly drug dealer is still here. I’m beginning to have a strange feeling.

I decide to make a little test, I tell Ioana to get on the bike and I go to the officer and start to yell (in romanian) that we cannot wait anymore and we have to leave.

In the meantime I get my helmet and mount the bike. One of the soldiers gets in front of the bike and signals me to stop. I look at the officer, he seems totally relaxed.
 I start the engine and accelerate hard. The soldier gets out of my way as we exit the parking. That’s the last that we saw of our escorts 🙂

After a bad hotel in Zahedan, two hours at the border, we are in Taftan (humorously described as “hell on earth” by Lonely Planet), and ready to leave for Danblandin, some 300km into the desert.
The road is good (apart for some sand blown over the road), traffic is almost non-existent but the heat is on.
4 hours and 6 liters of water later we are in Danblandin in a shitty hotel with no water and no electricity. It doesn’t matter, we only want to sleep.
The night passes quickly, and we are up for the last leg: Danblandin- Quetta 350km.
This time the road is bad, a narrow lane of pothole filled tarmac that can only accommodate one truck. When you meet a lorry coming from the opposite direction you have to stop and let it pass. When you want to overtake a bus or truck, you have to get off the asphalt and on the gravel shoulder and pass.
It takes us 5 hours to reach Quetta. We celebrate the crossing of Baluchistan with an illegal pakistani beer (the first one since Urfa in Turkey)

Daca de esfahan ma plingeam ca nu are destula atmosfera, yazd compenseaza. Un oras pe marginea desertului, cu case de culoarea mierii cu oameni misteriosi si cu nopti incredibil de linistite.

Nimerim la un hotel rupt dintr-un film, primim cu o camera cu badgir. Hotelul are o curte interioara unde poti sa stai ore intregi intins pe perne sa savurezi un ceai.

Atmosfera din hotel e parca rupta din filmul Casablanca, sunt multi straini aici,  pentru unii este capatul calatoriei in Iran si fac planuri de intoarcere, ceilalti continua catre pakistan. 

E plin de personaje ciudate, un profesor francez care merge in Afganistan (care are o privire de maniac), un englez care locuieste in antigua si face yahturi, doi nemti care merg si ei catre pakistan etc etc.

Stam de birfe ore intregi cu englezul si cei 2 nemti. Aici timpul nu are nici o semnificatie. Ne reumplem bateriile pentru drumul prin Baluchistan.

Mergem in desert sa vedem orase uitate si un templu zoroastrist.

Una peste alta, 2 zile perfecte.

niatza tuturor,

n-am pus poze acum pentru ca ne-a fost lene 🙂  intram in balucistan si trecem in pakistan asa ca s-ar putea sa trebuiasca sa aveti putintica rabdare cu poze noi. O sa ajungem in Quetta cam intr-o saptamina, pina atunci nu stiu daca vom avea net sau roaming. Nu ne dati disparuti 🙂

pa, mergem sa testam o tocanitza de camila 🙂

niatza, niatza

persepolis, o terasa sapata in munte, inceputa undeva pe vremea lui Darius I vreo 500 de ani I.C. , ruinele unei civilizatii fantastice.  As fi dat un pic (mai mult ) timpul inapoi sa-i vad pe persani urcind treptele multe si subtirele in rochitele lor cele lungi.

sa vad si sirurile de reprezentanti ai variilor natii prezentind darurile aduse pentru sarbatoarea anului nou. ce-i drept pe ei i-am vazut imortalizati pe pietrele ramase.

si  coloanele din palatul celor 100 de coloane…acum nu prea mai ies la numaratoare, si palatul apadana.

E foarte dragut ca se  simte si acum ca era foarte foarte frumos, ca erau foarte bogati, ca toate acele locuri erau pline cu minuni. Aparent i-au trebuit lui Alexandru cel Mare vreo 3000 de camile sa goleasca tezaurul pastrat acolo.

deasupra terasei, mai sus in munte sint mormintele lui artaxerxes II si III, unde zoroastristi fiind i-au lasat sa-i pape vulturii 🙂  se vede foarte frumos tot complexul de sus de la mormint.

foarte foarte frumos, ne-a placut tare si am vazut ca si localnicilor le place,  misunau destul de multi pe-acolo.

am fugit de la persepolis, am dat gata un kebap si o tocanita de vinete si niste inghetata si ne-am mai oprit un pic la naqsh-e rostam unde mai sint niste morminte sapate in munte locuite la ora asta sper doar de niste sopirle simpatice si foarte curioase  – l-a intrebat din ochi pe cip : “sir, where are you from? ” 🙂